Ce este educația?

 Autorul, Sorin Cristea definește educația ca fiind o activitate psiho- socială proiectată la nivelul unor finalități pedagogice care vizează realitatea funcției de formare- dezvoltare permanentă a personalității umane prin intermediul unei acțiuni pedagogice structurată la nivelul corelației subiect/educator- obiect/educat, desfășurată într- un câmp pedagogic deschis.

 Etimologic vorbind, cuvântul „educație” are rădăcinile în latinescul „educo- educare”= a alimenta, a crește, a îngriji sau mai poate fi dedus din latinescul „educo- educere”= a duce, a conduce, a scoate.

Educația formală, nonformală și informală:

• Educația formală: este educația intenționată, sistematică și evaluată, încredințată specialiștilor din domeniul acceptat instituțional, juridic și social, al educației (profesori, învățători, educatori, lectori, etc.). Acest tip de educație cuprinde totalitatea influențelor și acțiunilor organizate sistematic, gradate cronologic și elaborate în cadrul unor instituții specializate, în vederea personalității umane.
• Din punct de vedere etimologic, termenul „formula” își are originea în latinescul „formalis” care înseamnă „organizat”, „oficial”. În acest sens, educația formală reprezintă educația oficială.
• Educația formală are importanță prin faptul că facilitează accesul la valorile culturii, științei, artei, literaturii și tehnicii, la experiența social- umană, având un rol decisiv în formarea personalității, conform nevoilor individuale și sociale.

 Trăsături:

1. Este instituționalizată și se desfășoară în cadrul unui sistem oficial de învățământ;
2. Este proiectată riguros, derulată și evaluată sub forma documentelor școlare cu caracter oficial;
3. Este organizată sub forma de activități instructiv- educative concrete în cadrul sistemului de învățământ;
4. Este evaluată social, potrivit unor criterii socio- pedagogice riguroase și vizează cunoașterea atât a rezultatelor activității instructiv- educative, cât și a procesului educațional;
5. Este coordonată de un corp profesional specializat, specialiști pe domenii de studiu și persoane investite special cu facilitatea învățării;
6. Se desfășoară într- un cadru pedagogic determinat, cu metode și mijloace de predare, învățare și evaluare cu funcții pedagogice precise.

 Limite:

1. Centrarea pe performanțele înscrise în program lasă mai puțin timp imprevizibilului și studierii aspectelor cotidiene, cu care se confruntă elevii;
2. Există tendința de transmitere- asimilare a cunoștințelor în defavoarea dezvoltării- exersării capacităților intelectuale și a abilităților practice;
3. Orientarea predomină pe informare și evaluare;
4. Instalarea rutinei, angoasei, plictiselii.

• Educația nonformală: cuprinde totalitatea acțiunilor organizate în mod sistematic, dar în afara sistemului formal al educației. Această formă de educație este considerată complementară cu educația formală sub raportul finalităților conținuturilor și a modalităților concrete de realizare.
• Din punct de vedere etimologic, termenul de „nonformal” își are originea în latinescul „nonformalis”, preluat cu sensul „în afara unor forme special/ oficial organizate pentru un anumit gen de activtat”. Nonformal desemnează o realitate educațională mai puțin formalizată, dar întotdeauna cu efecte normativ- educative.

 Trăsături:

1. Este variată și flexibilă, opțională și facultativă;
2. Diferențiază conținutul, metodele și instrumentele de lucru în funcție de interesele și capacitățile participanților;
3. Valorifică întreaga experiență de învățare a participanților;
4. Aceste tipuri de activități se realizează în mediul socio- cultural ca mijloace de divertisment, petrecere a timpului în mod constructiv sau de odihnă active. Sunt destinate tuturor categoriilor de vârstă (pedagogie și andragogie).

 Avantaje:

1. Este centrată pe procesul de învățare, nu pe cel de predare, solicitând în mod diferențiat participanții;
2. Dispune de un curriculum la alegere, flexibil și variat propunându- le participanților activități diverse și atractive, în funcție de interesele acestora, de aptitudinile speciale și de aspirațiile lor;
3. Contribuie la lărgirea și îmbogățirea culturii generale și de specialitate a participanților, oferind activități de completare a studiilor;
4. Asigură o rapidă actualizare a informațiilor din diferite domenii fiind interesată să mențină interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârsta și pregătirii profesionale, punând accentul pe aplicabilitatea imediată a cunoștințelor și nu memorarea lor;
5. Antrenează noile tehnologii comunicaționale, ținând cont de progresul societății;
6. Răspunde cerințelor și necesitaților educației permanente.

• Educația informală: este considerată ca fiind o educație incidentală și include totalitatea influențelor neintenționate, eterogene și difuze, prin care fiecare persoană dobândește cunoștințe, abilități și aptitudini din experiențele sale zilnice.
• Din punct de vedere etimologic, denumirea termenului de educație informală provine din limba latină, „informis/ informalis” fiind preluat în sensul de „spontan”, „neașteptat”. Ca urmare, prin educație informală înțelegem, educația realizată spontan.

 Trăsături:

1. Spontaneitatea contextului în care se realizează, generând un efect discontinuu și nesistematic;
2. Atractivitatea și diversitatea stimulilor care fac impactul relevant și semnificativ pentru subiect;
3. Absența restricțiilor sau standardelor, care stimulează nevoia de cunoaștere autonomă;
4. Varietatea;
5. Caracterul dominant al valorilor promovate.

 Cele trei forme ale educației contribuie la dezvoltarea personalității tinerilor și pot contribui la dezvoltarea durabilă a societății prin intercondiționare. Astfel, educația formală are de câștigat dacă reușește să integreze creator, multe din influențele specifice educației nonformale și informale. Pe de altă parte, acumulările formale pot contribui la dezvoltarea și eficacitatea celorlalte două modalități; nonformală și informală. Concluzionând, între cele trei tipuri de educație trebuie să existe relații continue și permanente de interdependență.